duminică, 9 decembrie 2012

De ce?

 
De ce în ochii tăi de-azur
Iarăși se zbate deznădejdea?
De ce din nou pot să mă jur 
 Că am citit în ei primejdia? 

De ce nu crezi iarăși în tine,
În mine, în ce e, în noi? 
Aș trece munți, câmpii, coline,
Doar s-anulez acest război. 

De ce te lupți cu realitatea?  
De ce-mi iei zâmbetul cel drag? 
Când nu cunoști mortalitatea 
O chemi pe nume, strigăt vag. 

Atunci când tu mă ții aproape,  
Cât să-ți simt sufletul deschis,
Rămân și îți vorbesc și noapte,
Și zi, și ierni, și veri, precis.

Însă pe tine tot te roade 
O, zeul meu cel drag din cer,
Că e posibil să uit, poate,
Că-mi dai al nemuririi ser. 

Ți-am spus de-atâtea ori și poate   
O să-ți repet la nesfârșit  
Că de pe lume, dintre toate,
Tu-mi ești chiar cel mai prețuit. 

Tu m-ai făcut să îmi vărs lacrimi,   
Puțin din ochi, dar mult din suflet, 
Să duc atâtea nopți de pătimi,
Doar ca să-ți simt un singur zâmbet. 

Și mă întreb acum "de ce?"
De ce nu poți fi optimist  
Și crezi că voi fi iarăși rece,
Că nu voi face ce-am promis.

Dar cum să te mai las eu oare?
Cum aș putea să mă desprind,
Atunci când și o oră doare
Trecută fără să te simt. 

De ce pui tu la îndoială
Ce vom avea pe viitor
Când aș ajunge la sminteală
Fără de tine, de-al tău dor. 

Chiar îți e teamă, dragul meu? 
Acum chiar încă-ți este teamă? 
Când eu te-aș aștepta mereu,
De restul fără să țin seamă?
 
De ce, frântura mea de rai?
De ce, dorita mea nirvană?
De ce ai crede c-aș pleca? 
 De ce îți este încă teamă?  

marți, 27 noiembrie 2012

Incipit

Ia-ma in brate si poarta-ma in lume
Caci langa tine lumea-i infinita.
Gravate-adanc in inima am rune,
Dorinta doar de tine-mi e citita.

Arunca-mi sufletul la cer
Si prinde-l iar cu dragoste flamanda.
Priveste-ma din nou in ochi, stingher;
Atinge-ma cu vocea ta cea blanda.

Respira-mi fantezia infantila
Si da-mi acum secunda de extaz,
Arunca inocenta inutila,
Saruta-mi lacrima de pe obraz.

Si lasa-ma sa te mai strang o data doar.
O data, acum pentru o vesnicie.
Caci cred c-ai inceput sa ai habar
Cam cat de drag mi-ai devenit tu mie.

duminică, 18 noiembrie 2012

Poveste



Am fost botezata, cam pe la 5-6 luni. Fara voia mea, fara dorinta mamei mele. Dar stiti cum e cu gura babelor... “Vai, draga, cum sa n-o botezi pe fetita?! Vrei sa intre Necuratul in ea?” Si de voie, de nevoie,  mama si-a lasat primul si singurul copil sa fie luat de cap de catre un burtos barbaos si introdus intr-un cazan cu apa. Mare chestie, mare tambalau.
“Si cum o sa o cheme?” grait-au babele inca o data. “Clara” le-a raspuns mama cam iritata, la cei numai 20 de ani pe care ii avea. “Vai, dar asta nu e nume ortodox, nu se poate. Pune-i nume de sfant, spune-i Andreea”. Dar draga mea mama, bineinteles ca nu s-a conformat intru totul, si mi-a spus intr-un final si Andra.
In cei 3 ani in care am fost crescuta de mama, nici nu-mi amintesc (nici nu prea mai am cum), dar ea m-a asigurat ca n-am calcat in biserica. Tin minte doar ca strabunica l-a tot stresat pe bunicul sa ma duca la impartasanie, pe la 4 ani. Si tin sa spun ca replica pe care i-am dat-o a fost: mare chestie, am mancat paine cu vin. Strabunica, alarmata
“Au fost trupul si sangele Mantuitorului!”
“Ba a fost paine cu vin”
Si asa au trecut anii. Pana pe la 10 ani, cand a murit bunicul, nu am mai avut treaba cu biserica. Dar dupa moartea lui, a venit la noi cateva zile mama sa, cealalta strabunica a mea. Crestina... pot spune extremista. Era obsedata de rugaciuni, ma punea sa ii scriu pe o foaie pacatele pe care si le mai amintea din tinerete, ca sa le marturiseasca la spovedanie. Il tin minte pe unul din ele: “am pus sa se taie un porumbel alb”. Eu stiam ce Duhul Sfant se intrupase intr-un porumbel alb la botezul lui Iisus, caci inca de mica am fost interesata de religii, chiar daca nu traiam intr-o familie religioasa. Si cu toate astea, mi s-a parut absurd.
Tot pe la 9-10 ani am citit Legendele Olimpului si atunci mi-am pus pentru prima data intrebarea: de ce atunci credeau in zei si acum credem in Dumnezeu si in sfinti? Sunt la fel? Exista ambii? Si de ce nu mai crede lumea in ei?
Cam tot atunci a fost si nebunia cu “Codul lui Da Vinci”. In vacante mai mergeam si pe la parintii mei (am crescut cu bunicii si inca locuiesc cu bunica), iar pe noptiera am vazut cartea. Curioasa de cand ma stiu, mi-am bagat nasul si am citit-o in cateva zile. Pot spune ca m-a marcat. Desi fictiune, avea mult prea multe informatii care mi-au ramas intiparite in minte.
Bine-nteles ca a venit si prima ora de religie, in care doamna profesoara a inceput sa abereze ceva despre Iisus si fecioria lui. Copil fiind, i-am trantit cateva dintre informatiile citite in Codul lui Da Vinci. Alarmata, m-a chemat la ea sa discute personal cu mine “pentru ca inocenta si puritatea gandirii mi-au fost stirbite de o asemenea carte necurata”.
In anul urmator, la minunata materie: religie; ni s-a schimbat profesorul. Si a venit un “domn” fanatic, pe la vreo 30 de ani care ne spunea ca toate canalele tip “discovery” sunt administrate de masoni, ca masonii lucreaza mana in mana cu Satan si ca ne imping spre necredinta. Iar dupa ce ne spunea cat de mult il iubeste el pe bunul si dreptul Dumnezeu, se dadea la colegele mele de clasa mai frumoase, ba chiar le facea poze sub anumite pretexte.
Aii au trecut si am ajuns la liceu. Colega mea de banca se declara atee. Eu eram confuza inca, nu credeam in ce spune biserica, dar credeam totusi intr-o forta superioara. Si am intrebat-o: tu de ce nu crezi? Iar ea mi-a raspuns: ca nu cred.
Am stat si m-am gandit mult timp la asta. “ca nu cred” nu e un argument. Apoi m-am gandit la mine si m-am intrebat singura: de ce cred? Si tot singura mi-am raspuns “nu stiu, pentru ca cred.” Ei, nici asta nu era un argument. Aveam nevoie de raspunsuri, de informatii. Si unde in alta parte le puteam gasi, daca nu in carti?
Convinsa, dupa ce am acumulat suficiente informatii cat sa ma faca sa nu mai cred, am mers intr-o zi acasa pe la mama si i-am spus: mama... eu nu cred. S-a uitat la mine zambind si mi-a spus: in sfarsit!
Ei, la replica asta chiar nu ma asteptam. Mi-a marturisit ca ea nu a vrut sa ma influenteze, ca suntem liberi sa alegem in ce credem sau in ce nu credem. Se gandea ca poate imi va fi greu ca atee intr-o lume de crestini si nu vroia sa ii reprosez dupa un timp ca din cauza ei sunt asa.
Imi amintesc acum de momentele in care ma simteam singura si ma rugam la Dumnezeu pentru ajutor. Rad acum cand imi dau seama ca “rugile” mi se implineau doar din cauza autosugestiei.
Daca ma simt singura fara Dumnezeu? Poate era un fel de refugiu, dar nu mai are de ce sa-mi fie teama, acum ca stiu ca fortele rele se ascund in spatele unor chipuri omenesti, si nu in spatele invizibilului si a imperceptibilului.
O prietena mi-a spus: o sa te intorci tu la crestinism. Si eu am fost atee, a fost doar o faza. Ma bucur ca acum cred iar.
Ce e de neconceput pentru mine este: cum sa mai poti sa crezi iar, din moment ce te-ai convins ca nu exista? E clar ca ea a “devenit atee” doar datorita trendului, si nimic mai mult.
Alti amici de-ai mei incearca sa ma “aduca pe calea cea dreapta”. Unul dintre ei mi-a sugerat chiar sa stau de vorba cu un calugar. Dar cu ce ma poate ajuta un calugar care a stat toata viata cu nasul doar in carti de rugaciuni?
La liceu am alta minunatie de profesoara de religie. Am intrebat-o intr-o zi: de ce spuneti ca noi, ateii, lucram pentru Diavol, daca noi nici macar nu credem in el?
Raspuns de om cu studii superioare: Diavolul va trage de partea lui fara sa stiti si va face sa nu mai credeti. Acum esti satanista fara sa stii. Toti ateii sunt satanisti de fapt.
Plus ca ne tot zice ca toti rockerii sunt satanisti (deci, sunt satanistax2) si incepuse sa ne arate filmulete de la un concert AC/DC in care “publicul era hipnotizat” cu ajutorul diavolului.
Si da, asta e mica mea mare poveste despre cum am devenit atee si despre dulcea mea convietuire cu toti crestinii care ma inconjoara.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Ramai

"Dar ce este lumina?"-am intrebat
Privind confuza. "Totul e intunecat.
Eu nu pot sa-nteleg cum e sa vezi,
Eu nu pot sa-nteleg cum e sa crezi
Ca totul este mai frumos atunci cand ai
Lumina coborata, fara grai."

Cazut-am in genunchi, in calea lui
Caindu-ma in fata nimanui.
I-am luat atunci incet mana-n-tra mea
Si i-am spus iar sfios: "Ce e lumina?
Caci ochii mei nu au vazut-o niciodata.
Cum e lumina? Alba, colorata?"

Dar el tot nu spunea nimic.
Ci ma ajuta-ncet sa ma ridic
Privindu-ma cu ochi albastri, reci:
"Lumina e aici cu mine, de nu pleci."

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

imPERFECTA



Lasa-ma sa visez. Lasa-ma sa fiu asa cum sunt. Imperfecta.
Ce cuvant frumos, “imperfectiunea” asta. Te-ai gandit vreo-data ca nu poti fi perfect daca esti perfect?
Poate pentru ca fiecare are o alta viziune asupra perfectiunii. Esti perfect din punctul tau de vedre, dar altii iti vor gasi mereu nod in papura. Si invers, atunci cand nu stii sa te apreciezi.
Eu sunt imperfecta. Da, imPERFECTA. Secretul e sa incerci in fiecare zi sa te apropii cat mai mult de propria-ti perfectiune. Sa nu-ti abandonezi visele, si daca vrei sa faci ceva, pai sa faci.
Mereu am fost delasatoare, am facut doar ce mi-a placut, nu ceea ce a trebuit sa fac.
Si de-asta ii spun oricui care incearca sa ma aduca la realitate: LASA-MA SA VISEZ. Lasa-ma in lumea mea. Nici nu stii ce bine e aici.
De ce ma privesti ciudat doar pentru ca nu sunt ca tine si ca restul turmei de oi care se considera “oameni normali”?
Sunt eu schizofrenica? Cel putin din punct de vedere medical, nu. Dar asa ma privesti, ca pe o persoana cu probleme mentale.
De-asta nu mai pot eu. Vorbeste cat vrei, dar LASA-MA SA FIU ASA CUM SUNT. Nu incerca sa ma schimbi, sa imi spui ca sunt mai buna decat las sa se vada.
Nu, nu sunt.
Si mai incerci sa imi spui ca felul in care vad eu lumea nu e cel potrivit. Dar toata lumea vede lucrurile in acelasi fel? Nu. Eu vad ce vreau, cum vreau.
Si daca sunt destul de inteligenta incat sa ma descurc fara regulile idioate dupa care se ghideaza toti ceilalti in viata, bravo mie.
Tot ce te rog e sa nu mai incerci sa ma schimbi.
N-o sa iubesc pentru ca asa vrei tu, eu nu iubesc ca restul. Eu iubesc in felul meu, in felul pe care unii nu il identifica ca fiind “iubire”.
Daca nu cred in al vostru Dumnezeu sunt o persoana care nu merita privita decat dupa ce a fost adusa pe “calea cea dreapta”? Uite, ti l-am scris si cu majuscula, ca sa nu zici ca ti-l jignesc.
Uneori trebuie sa fii diferit pentru ca cei “normali” sunt prea prosti.
Vai, prostia. Si cata prostie...
Secretul e sa o ignori, nu sa incerci sa-i schimbi pe ceilalti.
Da, scumpa ignoranta. Minunatul egoism.
Ignoranta, egoista. Eu. Sunt Eu si o duc bine.
Asa ca nu incerca sa schimbi acest Eu. Lasa-ma asa cum sunt, imperfecta din punctul tau de vedere. 
Da, sunt beata. Nu de alcool, nu ma doboara asa de usor. Beata de sentimente. 
Sentimentele ma imbata, de-asta nu imi plac.La betie esti sincer, iar mie nu imi place sa fiu sincera, dupa ce sentimente mai puternice ma ametesc. 
Asta a fost tot ceam vrut sa-ti zic. Nu esti o persoana anume, sunteti toti cei care va considerati "normali", dar sunteti atat de insignifianti incat am putut sa va strang pe toti intr-un recipient care are exact forma voastra. Sunteti toti unul, omul de rand.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Despre Iubire (II)

Daca stau bine sa ma gandesc, mai toata lumea vrea sa stie ce e iubirea. Mai toata lumea vrea sa-i dea o definitie, sa gaseasca o teorie.
Poetii isi exprima dragostea prin poezii. Eu, una, nu sunt genul. Simt nevoia sa scriu poezii doar atunci cand sunt trista, sau cand sentimentele pe care le port pentru cineva nu imi sunt impartasite, ceea ce ma aduce din nou la tristete.
Daca incerci sa exprimi notiunea de "iubire" in cuvinte, nu vei obdtine mare lucru, ci poate doar o definitie relativa.
Eu sunt de parere ca mereu va fi greu sa transpui niste sentimente pe hartie, care pana la urma nu sunt un lucru material, care sa aiba insusiri exacte sau particularitati.
Daca iubirea ar avea o culoare, aceea ar fi rosu. Toata lumea se gandeste la rosu atunci cand vorbeste despre dragoste.
Rosul inseamna pasiune, sange. Sangele semnifica viata.
De ce atunci cand iubim pe cineva desenam inimioare? [nu ca inima noastra adevarata ar semana prea tare cu asta <3]
Inima este organul, care dupa creier erste cel mai important, dupa parerea mea. Bine, ca poti fi in moarte cerebrala, insa inca sa traiesti. Pe cand daca inima se opreste din a mai bate...
Atunci cand te afli langa persoana de care esti indragostit, inima iti bate mai tare si iti pompeaza mai repede sangele prin vene. Da, asta ar trebui sa fie o explicatie pentru forma si culoarea pe care dragostea "le are". Cel putin in mintea noastra.
Mai exista iubire?
Prea putina.
Se spune ca pe parinti ii iubim neconditionat. Si la fel isi iubesc si ei copiii. Atunci de ce din ce in ce mai multi parinti isi abandoneaza copiii, ii bat, sau ii folosesc ca pe niste sclavi? Dar de ce, si mai grav, acesti copii isi pierd respectul fata de cei care i-au crescut, ii lovesc, ba chiar ii ucid intr-un acces de furie si de nesiguranta?
Unde este dragostea de tara? Si te intrebi de ce lumea nu isi mai iubeste tara. Poate pentru ca nici ea nu ne mai iubeste pe noi? Eu una o iubesc, ii iubesc partile bune. Si are destule. Cu toate ca sunt hotarata sa ma mut in strainatate, vreau sa imi gasesc un loc aici mereu.
Dragostea de Dumnezeu. Aceasta e in cadere grava. Eu una am pierdut-o, ma pot descurca si singura. Dar ce se fac cei care chiar au nevoie? Cei care daca au parasit credinta si si-au dat seama ca pot face orice daca nu sunt prinsi, atat timp cat nici Dumnezeu nu e, ca sa ii poata judeca.
Iubirea de sine. Nimeni parca nu mai e multumit de propria persoana. Toti se urasc si vor sa se schimbe. Dar cum sa ne mai iubeasca ceilalti, daca nici macar noi nu ne iubim?
Eu nu sunt sigura daca iubesc pe cineva. Poate pe mama. Dar pana si ei imi e greu sa ii mai spun ca o iubesc. Brusc, de ceva timp, cuvintele au inceput sa aiba o enorma insemnatate pentru mine, asa ca am devenit foarte zgarcita in privinta celor pretioase.
Imi aparuse o stea pe cerul sperantei. Dar se pare ca a fost una cazatoare. S-a pierdut mult prea repede in abisul nepasarii. Mai am insa un Luceafar, care imi apare mereu. Si e mereu acolo, chiar daca ziua nu il pot vedea. Trist e ca se intampla exact ca in poezia lui Eminescu: "Luceste cu-n amor nespus/ Durerea sa-mi alunge/ Dar se inalta tot mai sus/ Ca sa nu-l pot ajunge."

marți, 23 octombrie 2012

vineri, 12 octombrie 2012

Gri...

Ieri ma plangeam de tine, vara.
Cat imi doream ca tu sa pleci...
As indura sa te-ntorci iara,
Doar daca n-o sa ma ranesti.

In ziua-n care toamna gri
Peste tinut s-a asternut,
Mi-a spus ca nu o sa mai vii,
Caci ai plecat cu ce-am avut.

Si bate vantu-n nori de gheata,
Plouand cu lacrimi si cu dor,
Stropind copacii fara viata-
Cadavrele ce ma-nconjor.

Ca ploaia, asa se scurge viata.
E agonie, moarte, zbor...
Toamna, doar tu-mi ucizi speranta.
Toamna, de asta te ador.

duminică, 30 septembrie 2012

Lumea mea

Iubesc lumea. Iubesc natura si toata viata care ma inconjoara. Iubesc culorile, dar mai ales nonculorile. Iubesc tot ce vad...tot ce vad cu ochii inchisi.
Urasc realitatea in cea mai mare parte si imi iubesc propria lume. Lumea pe care mi-am creat-o singura, exact dupa bunul meu plac. In lumea mea totul e perfect si controlat de mine.
Copiii autisti sunt considerati bolnavi si se incearca sa fie tratati. Eu consider ca este cea mai mare prostie posibila. De ce? Foarte simplu.
Din punctul meu de vedere copiii autisti sunt niste persoane cu o minte atat de stralucita incat reusesc sa ignore aproape complet lumea noastra si sa traiasca in realitatea proprie. Niste genii. Si pe buna dreptate le dau titlul de genii, pentru ca asa-zisii savanti, oamenii de stiinta si nu numai, au observat ca acesti copii au niste calitati deosebite. Trist e ca nu prea la pot impartasi cu restul lumii.
Dar de ce? Cand pot sa faca ce le place acolo, in micul lor univers? De ce trebuie sa ne pese de felul in care aratam si de modul in care ne percep ceilalti? Ei bine, eu cred ca persoanele cu autism se nasc cu inteligenta asta care ii face pur si simplu sa ii ignore pe ceilalti, sa-si traiasca viata dupa propriile reguli.
Dar trecand peste acesti oameni "cu probleme", revin la propria mea lume. Lumea in care evadez mereu cateva ore pe zi. In ultimul timp am observat ca daca dorm ziua, in vis chiar imi pot cladi lumea imaginara si astfel devine mult mai veridica.
Am invatat sa evadez si prin intermediul cartilor, asa cum multi o fac deja. Incep sa citesc, adorm, iar in vis continui povestea pe care am inceput-o pe paginile tiparite.
In mintea mea se zbat prea multe idei. Idei care vor sa prinda viata, iar eu le dau ascultare si le pun pe hartie, sperand ca peste ceva timp si altii vor evada intr-una sin lumile create de mine.
Uneori ma intreb cine a creat lumea asta. Dupa regulile cui jucam. Si nu sunt prima pe care o framanta acest gand. Filosofii s-au chinuit secole intregi sa afle raspunsul la aceste intrebari si nu au reusit.
Dumnezeu?! Daca trec la capitolul religie sigur nu pot sa ma rezum doar la cateva pagini, asa ca mai bine ma opresc inainte de a incepe.
E mai usor sa inghitim pastila asta cu religia decat sa ne batem capul cu lucruri mai complicate. Nu sunt singura care nu crede in balivernele spuse despre Dumnezeu. Trist este ca suntem educati de mici sa credem in aceasta mistica entitate si unii chiar nu pot realiza neadevarul din spatele acestei povesti si implicit nu ajuta la sapaturile care trebuiesc facute pentru descoperirea adevarului.
Si cum ziceam. Daca un autor poate sa fie un mic Dumnezeu si sa creeze o lume in care sa fie capabili sa patrunda si altii, atunci cine este acest autor suprem in povestea caruia traim toti?
Ma mai gandeam ca poate problemele astea cu vederea pe care le am, minore de altfel pe langa cele avute de alti oameni, mi-au fost date cu un scop.
poate ca daca nu as mai purta ochelarii as putea sa vad lumea exact asa cum mi-a fost dat sa o vad. Perfecta.  Fara detalii, detalii care ii provoaca imperfectiuni.  As vedea-o incompleta, lasandu-mi loc de imaginatie, putand sa completez ce nu imi convine, adaugand de la mine detaliile care sa o faca mai placuta.
Dar daca nu fac asta, macar lumea mea sa fie mai placuta, poate ciudata - privita de altii - insa nu imi pasa, caci in adevarata mea lume nu mai poate patrunde nimeni propriu-zis. Doar cine vreau eu, atunci cand vreau eu. Pentru ca si eu sunt un mic Dumnezeu si-mi fac lumea sa se comporte dupa propriile mele reguli.

miercuri, 26 septembrie 2012

Ce e dragostea-> Pentru Luci

Acum 2 ani am fost intrebata de felul in care percep eu dragostea. La momentul respectiv am spus ca dragostea este de diferite feluri: dragoste de mama, dragoste de tara, dragoste de obiecte...  am spus ca dragostea este un sentiment mic, care poarta pe umeri o intreaga lume. Sentiment fara de care nu ar mai exista convietuire. Am spus asta cu inocenta de copil, iar dragostea pentru partenerul de viata nu a fost prima care mi-a venit in minte. (ca sa nu mai zic si eu de copilele de 11-12 ani care au la statusuri si la descrieri "te iubesc, mor fara tine", ceea ce mi se pare o prostie, eu nici la 15 ani nu am reusit inca sa descopar dragostea de genul asta)
Cum vad eu dragostea acum? Cred ca cel mai potrivit termen este cel de "gaura neagra". Odata ce  te-a cuprins, nu mai ai sanse sa iesi. Si daca o faci, nu mai esti viu, sau intreg... sau in universul tau, cel pe care ti-l aminteai inainte.
Ma uimeste cat de repede si cu cata usurinta isi zic cuplurile, cam dupa o saptamana de relatie "te iubesc". Atunci clar, e ceva putred la mijloc. I mean, cum poti fi sigur dupa atat de putin timp ca persoana cu care esti este cea in fata careia iti poti deschide sufletul, cea pe care o poti lasa sa te vada asa cum esti: gol, fara masti, cu toate partile tale rele si cu toate slabiciunile tale. Si bineinteles, ori esti prost si chiar te expui in fata strainului -caci practic asta e- ,ori minti cu nerusinare, spunand cele doua cuvinte ca si cand ar fi comanda pe care o dai la restaurant.
Concluzia la care am ajuns e ca majoritatea adolescentilor din ziua de astazi trateaza "iubirea" cu mare superficialitate. Ei nu mai asteapta sentimentul, ci pur si simplu experienta fizica.

luni, 10 septembrie 2012

Sfarsitul

Flacari negre-ti ard privirea
Mirosi a moarte si a scrum
Pasesti cu gratie prin fum
Si sorbi de pe-al meu chip uimirea.

Apropierea ma-nspaimanta
Si simt cum frunzele uscate
Ma inconjor, ma dau in spate,
Iar incruntarea-ti ma framanta.

Degetele-ti lungi sunt arse
Intinse mult, spre a mea fata
Incep sa-ti simt suflul de gheata
Prin narile de viata stoarse.

Imi plec genele ultima oara
Cu chipul tau ramas in minte;
Te las sa ma domini, cuminte
Stiu ca nu vreau, o sa ma doara.

miercuri, 5 septembrie 2012

It fucking hurts

Nu mai vreau sa simt nimic. Viata ar fi mult mai usoara fara sentimente. M-as putea detasa de tot ce inseamna lume si m-as retrage undeva unde sa fiu singura. Doar eu cu mine. Si sa nu imi pese de asta, sa nu mai simt nevoia cuiva care sa imi fie aproape.
Am crezut ca e imposibil sa mai devin dependenta de cineva. Am crezut ca sunt destul de desteapta incat sa ma desprind la timp, dar n-am fost.
Si sunt constienta ca nu pot continua asa, sunt constienta ca nu se va intampla niciodata ceea ce imi doresc. Si totusi continui sa imi imaginez cum ar fi daca... Daca i-as patrunde si eu in inima unei persoane, asa cum a facut acest cineva cu mine. E cumplit.
Oricat as incerca sa ma mint ca durerea e facuta din fiori placuti, nu pot.
De ce din nou? De ce acum? De ce el? E o lume plina de "de ce"-uri fara raspuns.
Oare daca acea persoana ar sti ce inseamna pentru mine mi-ar raspunde cu aceeasi moneda? Poate ca da, dar cel mai probabil nu. Caci asta e talentul meu, sa ii aleg pe cei mai dificili. Sa imi provoc cat mai multa suferinta.
Si inca o data: De ce trebuie sa am sentimente, daca ele ma distrug din interior?

duminică, 2 septembrie 2012

"UTV aduce rock-ul in mainstream-ul din Romania" <-Die, motherfuckers

Pe la inceputul vacantei butonam telecomanda si intamplator am nimerit emisiunea de pe UTV numita "All Rock". Initial am sarit in sus de bucurie, insa nu dupa mult timp am inceput sa imi pun niste intrebari.
In primul rand rock-ul lor din saptamana aia se rezuma la RHCP, Linkin Park, 30 Seconds to Mars si Paramore. Trupe pe care, din pacate, au inceput sa le cunoasca toate toapele. Insa ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul ca au macelarit pur si simplu mai multe melodii awesome. De exemplu, din "The last resort"-ul de la Tata Gandac (toate drepturile asupra numelui romanizat revenindu-i lui Alex) au taiat cam jumatate, cenzurand cuvinte ca "bleed" sau "die". WTF?!
Acum ceva timp niste... niciodatanuplecdeacasanedatacuruj sau rockeriisuntnaspasimirosurat cantau gesticuland nervos din manutele lor date cu oja neon "pain" de la Three Days Grace. In primele secunde am ramas socata, apoi am simtit o incontrolabila nevoie de a le astupa gurile cu iPhone-urile lor decorate cu strasuri.
Ma gandesc ca ele, ca si mine, au dat intamplator luni seara pe UTV si au auzit melodiile astea "zgomotoase cantate de baieti machiati cu negru si cu parul lung zbarlit" (citat original-Strabunica Stana) si li s-au parut interesante.
Mai nou, dupa cum nu numai eu am observat, toate tarfele se fac rockerite din 2 motive: e fashion acum (Mini Raluca spunea ca magazinele din mall-uri au inceput sa aduca tricouri cu cranii pe culori de cacat, sau cu diferite trupe rock celebre si fiindca sunt "draguuu" dragele noastre pitipoance le achizitioneaza fara sa clipeasca din genele lor false, punandu-le in dulap langa rochitele lor mulate de club) si in al doilea rand, acum cocalarii nu mai sunt interesanti, ca doar le-au tras-o la toti si vor sa atraga dupa cum a spus Ada "tipi rockeri buni pletosi" , cum altfel decat pretinzand ca si ele sunt mari rockerite de cand lumea. Cel mai dureros e ca in telefoanele lor, in playlist-uri manjite si uzate de Rihanna si Christian D. zac acum neascultate melodii ale scumpelor noastre Nirvana, Guns n'Roses, Papa Roach, Metallica si asa mai departe.
Eu una, in scoala generala, daca deschideam gura si spuneam ca ascult rock eram marginalizata de intreg colectivul. Nu mai exista nici macar un rocker micut in scoala aia din maretul Murfatlar. Si ma intreb daca rockeritele astea care apar acum ca ciupercile dupa ploaie s-au aflat in situatia mea. Caci daca e asa, toate scuzele cuvenite. Eu insa tot cred mai mult in prima mea teorie.

duminică, 19 august 2012

Mori

Se scurge pe obraz o lacrima de ceara
Din ochii ce scruteaza apusul sangeriu.
Soptesti destinului o vorba-amara
Miscandu-ti buzele intr-un tarziu.
Apoi iti stergi alcoolul de pe ele
Cu mana impregnata de tutun
Si ploaia cade in rafale grele
Pe praful ce s-a transformat in scrum.
Si trupu-ti tremura printre suspine,
Iar ura ti se vede in priviri...
Te prabusesti, strapunsa de rusine
Peste noroiul ce-ti starneste amintiri.
Te uiti in zare, vezi doar negrul nor
Si nu soarele ce este-n al lui spate.
Caci aripile ti se zbat usor
Si lasa-n urma pene sfaramate.
Fiindca moartea e in tine si se lumpta
Sa-nvinga viata ce ti-a mai ramas;
De negre ganduri moartea se ajuta
 Si reuseste sa te-aduca in impas.

Decadere

Si simt cum demoni ma alearga,
Se straduiesc sa ma-nconjoare.
I-am ocolit o viata-ntreaga,
Insa nu vor sa-mi dea iertare.

E luna plina, insangerata
Ce ma priveste printre nori.
Printre copaci alerg sageata;
Ma-mpiedic, cad, ma trec fiori.

M-ajung din urma, sunt aici.
Parca nu mai pot respira.
Nu sunt in fata, in spate nici...
Ii simt dar nu ii pot vedea.

Insa doi ochi sclipesc acum
In intunericul cetos.
Doi ochi acoperiti de fum,
Intipariti pe-un chip frumos.

Vreau sa-i ating, insa ma ard
Caci in capcana am cazut.
Si-n iad acestia ma atrag,
Fiindca-n ei m-am increzut.
 

Atat de mult...

Am atat de multa nevoie de tine
Si gandul imi alearga sperand sa te gaseasca.
As vrea sa plec acum, dar stiu ca nu e bine.
Sunt bine, fericita... Nu, asta-i doar o masca.

Si am atat de multa nevoie de tine...
In somn intind bratele si-ncerc sa te ating,
Dar nici in vise parca tu nu esti langa mine.
Cand zambetu-mi apare, suspinele-l inving.

Caci am atat de multa nevoie de tine,
Incat eu am o lume facuta pentru noi.
In mintea mea captiv pe veci eu te voi tine;
Aici traim cum vreau si suntem amandoi.

Cand am atat de multa nevoie de tine
Vreau sa-mi parasesc trupul, sa-mi las spiritul viu,
Sa zbor, sa-nving distanta, ca sa vad pentru cine
Imi curg atatea lacrimi si-am sufletul pustiu.

Dar am atat de multa nevoie de tine...
Nu ma intereseaza de ceea ce spui tu.
Simt ca nu mai pot tine chiar totul pentru mine.
Poate poti trece peste, insa eu sigur nu.










joi, 26 aprilie 2012

Ambrozie

Si de cand ti-am zarit privirea
Ascunsa de lumina si de lume
Si am citit si nemurirea
Pierduta-n ochii tai, fara de urme
De lacrimi, dor, dezamagire
Ci plini de o scanteie arzatoare
Ce a cuprins tot sufletul din mine
Si i-a dat foc fara sa se-nfioare,
De-atunci cunosc ce-nseamna sa doresti
Sa vrei sa ai, sa stii ca nu se poate
Dar tot sa-ncerci s-obtii ceea ce vrei,
Sa simti ca poti sa fii fara de moarte.
De ce? E simplu. Nu esti om.
Esti mult mai mult decat lasi sa se vada,
Esti cel ce-mi tulbura si visele in somn.
Ai acel drog care ma face-ntreaga.
Tu esti persoana de care si zeii au nevoie,
Fara de care nu pot sa fiu bine
Caci ai nectarul ce ma tine-n viata,
Tu ai ambrozia ce imi curge prin vine.

miercuri, 8 februarie 2012

Editie Speciala de Valentine's Day


Valentine's Day este o zi minunata. Pe data de 14 februarie toate cuplurile de indragostiti parca se aduna peste tot prin jurul tau atunci cand esti...ei bine, SINGUR.
Din cauza asta am inceput sa ma gandesc cu groaza la aceasta zi. In anii precedenti parca am reusit sa trec cu viata peste cele 24 de ore de chin, insa anul asta mi-e frica sa ma gandesc la ce o sa ma astepte, la felul in care o sa ma simt.
Sa fii alone are parti bune, dar nu ai cum sa nu te intristezi la gandul ca lumea din preajma ta e atat de cute si vesela, indragostiti simpatici care se giugiulesc la fiecare colt si isi ofera cadouri in forma de inimioara, post-uri pe facebook cu: "Will you be my Valentine?".
Si te intrebi uneori: chiar imi e bine singur? Ei bine, eu am realizat ca nu imi e. Uneori nu mai suport. Mai ales atunci cand ai o persoana de care te-ai indragostit pana peste cap iti trec ganduri negre prin minte. Vrei si tu si nu sti cum sa faci, ce sa faci, daca te place, daca ar fi bine sa ii spui ce simti, dar daca te place de ce nu iti spune el? Si multe alte BLA-BLA-BLA-uri.
Crush-ul meu nu cred ca ma va intreba vreodata, cu toate astea imi doresc ca ceva sa se intample, sa isi dea seama, si mai ales....sa aiba si el aceleasi sentimente,
ca sa pot avea si eu A Happy Valentine's Day. :D

luni, 6 februarie 2012

Orbire


Ma vezi zambind si crezi cumva
Ca lumea mea este perfecta,
Ca am atins din cer o stea
Si-acum imi e marioneta?

Tu crezi ca daca pot sa rad
E pentru ca sunt fericita
Si nu pot sa maschez un gand
Care tristetea imi incita?

Tu ma privesi si vezi lumina
Si judeci ce-i pe dinafara.
Insa nu sunt defapt senina
Fiindca durerea ma doboara.

Ma spulbera incet si sigur
Faptul ca esti atat de orb,
Ca-n lumea mea tu esti cel singur
Si doar privirea ta o sorb.

Ma amagesti si te retragi.
Tu crezi ca tu esti suferind
Dar nici nu stii ce poti sa faci;
Nu vrei sa ma auzi gandind.

Si poate e fara vointa,
Sau pur si simplu tu ignori
Ce-ndura aici a mea fiinta.
Cand te privesc ma trec fiori...

Mda, cam siropoasa sau..melancolica. Dar cred ca toti ati trecut prin stadiul asta. Toti ati fost indragostiti. Eu pot sa declar cu mandrie ca am trecut peste persoana pentru care am scris poezia. Pentru ca, probail ca daca nu as fi facut-o, nu as fi avut taria sa o public. Cred ca morala e ca nu trebuie sa-ti fie rusine de ceea ce simti, si daca tu consideri ca nu e bine ceea ce faci, incearca sa te indepartezi sufleteste de persoana respectiva. :D

Despre frumusete, bani si alte necesitati


Hello all! astazi o sa incep prin a prezenta, din punctul meu de vedere, cele mai importante calitati pe care trebuie sa le aiba o persoana in viata. :)
Pentru a putea trai in lumea din ziua de astazi ai nevoie de inteligenta, spirit de observatie, simt al umorului...asta spun toti(toti cu jumatate de gura) PROSTII.
Mda, poate ca in a suta mia parte din societate conteaza si calitatile enumerate mai sus. Insa cu sinceritate pot spune ca la baza supravietuirii stau doua lucruri vitale: FRUMUSETEA si BANII.
Degeaba se spune: "Invata ca sa ajungi ceva in viata!" Fuck this shit. Nu exista asa ceva. Acum creierul putin conteaza. Pentru ceilalti e de ajuns sa fii un ornament splendid din care sa curga bani, si vorba trupei Metallica:"Nothing Else Matters"
Un alt lucru care te scoate in evidenta este, citez "Shmecheria". Pai trebuie sa fii smecher ca sa fii popular. Trebuie sa fumezi, sa te droghezi, sa ai haine de firma si telefon de ultima generatie, sa iesi in fiecare saptamana in cluburi si sa te imbeti ca... Ei bine, asta inseamna sa fii smecher.
Oamenii intotdeauna te vor judeca dupa ambalaj. Insa nu de putine ori am patit sa cumpar un produs caruia i se face super reclama, care are un super ambalaj, iar cand il deschid sa dau de o chichineata cu gust neasteptat de prost. Toti am patit-o, insa majoritatea nu cred ca se poate aplica si la oameni.  UITE CA SE POATE!
Nu spun ca daca esti bogat si frumos esti si prost. Nu! Cunosc si exceptii. Din pacate acestea sunt prea putine.
In afara de asta, de ce sa nu acordam o sansacuiva, chiar daca la prima vedere nu prea pare genul de persoana cu care ai vrea sa te imprietenesti?
Ti s-a intamplat vreodata sa ramai, spre exemplu, in picioare intr-o clasa cu prea putine scaune, nimeni pastrandu-ti un loc doar pentru faptul ca nu esti chiar cel mai frumos si nu te imbraci la moda, pe cand fetelor frumoase din clasa li se elibereaza scaune cat ai clipi? Ti s-a intamplat vreodata sa stai la o coada la magazin si in fata ta  sa se bage cu forta un baiat pentru a-i face loc celei mai frumoase fete din scoala si a se da bine pe langa ea? Ei bine, atunci ai intrat in gasca mea! :))
Se mai gasesc persoane de rand, umile, care nu incearca sa le intre in gratii "celebritatilor" si din lipsa de ocupatie te baga in seama si descopera cine esti cu adevarat.
De multe ori am avut prieteni despre care am fost nevoita sa raspund la niste intrebari ordinare de genul: "De ce stai cu aia?" , "Cum o suporti?" , "Nu vezi cat de ciudata e?". Intotdeauna le-am raspuns ca daca ar sta macar de vorba cu persoana respectiva ar descoperi cine este defapt si ca, indiferent de felul in care arata, este o fiinta extraordinara pe interior.Cel putin din punctul meu de vedere ( om anormal, imperfect, caruia nu ii plac barfele ieftine si atitudinea de pitzipoanca).
Cam atat pe acest subiect. Continuati sa fiti voi insiva. :)