Lumea mea

Iubesc lumea. Iubesc natura si toata viata care ma inconjoara. Iubesc culorile, dar mai ales nonculorile. Iubesc tot ce vad...tot ce vad cu ochii inchisi.
Urasc realitatea in cea mai mare parte si imi iubesc propria lume. Lumea pe care mi-am creat-o singura, exact dupa bunul meu plac. In lumea mea totul e perfect si controlat de mine.
Copiii autisti sunt considerati bolnavi si se incearca sa fie tratati. Eu consider ca este cea mai mare prostie posibila. De ce? Foarte simplu.
Din punctul meu de vedere copiii autisti sunt niste persoane cu o minte atat de stralucita incat reusesc sa ignore aproape complet lumea noastra si sa traiasca in realitatea proprie. Niste genii. Si pe buna dreptate le dau titlul de genii, pentru ca asa-zisii savanti, oamenii de stiinta si nu numai, au observat ca acesti copii au niste calitati deosebite. Trist e ca nu prea la pot impartasi cu restul lumii.
Dar de ce? Cand pot sa faca ce le place acolo, in micul lor univers? De ce trebuie sa ne pese de felul in care aratam si de modul in care ne percep ceilalti? Ei bine, eu cred ca persoanele cu autism se nasc cu inteligenta asta care ii face pur si simplu sa ii ignore pe ceilalti, sa-si traiasca viata dupa propriile reguli.
Dar trecand peste acesti oameni "cu probleme", revin la propria mea lume. Lumea in care evadez mereu cateva ore pe zi. In ultimul timp am observat ca daca dorm ziua, in vis chiar imi pot cladi lumea imaginara si astfel devine mult mai veridica.
Am invatat sa evadez si prin intermediul cartilor, asa cum multi o fac deja. Incep sa citesc, adorm, iar in vis continui povestea pe care am inceput-o pe paginile tiparite.
In mintea mea se zbat prea multe idei. Idei care vor sa prinda viata, iar eu le dau ascultare si le pun pe hartie, sperand ca peste ceva timp si altii vor evada intr-una sin lumile create de mine.
Uneori ma intreb cine a creat lumea asta. Dupa regulile cui jucam. Si nu sunt prima pe care o framanta acest gand. Filosofii s-au chinuit secole intregi sa afle raspunsul la aceste intrebari si nu au reusit.
Dumnezeu?! Daca trec la capitolul religie sigur nu pot sa ma rezum doar la cateva pagini, asa ca mai bine ma opresc inainte de a incepe.
E mai usor sa inghitim pastila asta cu religia decat sa ne batem capul cu lucruri mai complicate. Nu sunt singura care nu crede in balivernele spuse despre Dumnezeu. Trist este ca suntem educati de mici sa credem in aceasta mistica entitate si unii chiar nu pot realiza neadevarul din spatele acestei povesti si implicit nu ajuta la sapaturile care trebuiesc facute pentru descoperirea adevarului.
Si cum ziceam. Daca un autor poate sa fie un mic Dumnezeu si sa creeze o lume in care sa fie capabili sa patrunda si altii, atunci cine este acest autor suprem in povestea caruia traim toti?
Ma mai gandeam ca poate problemele astea cu vederea pe care le am, minore de altfel pe langa cele avute de alti oameni, mi-au fost date cu un scop.
poate ca daca nu as mai purta ochelarii as putea sa vad lumea exact asa cum mi-a fost dat sa o vad. Perfecta.  Fara detalii, detalii care ii provoaca imperfectiuni.  As vedea-o incompleta, lasandu-mi loc de imaginatie, putand sa completez ce nu imi convine, adaugand de la mine detaliile care sa o faca mai placuta.
Dar daca nu fac asta, macar lumea mea sa fie mai placuta, poate ciudata - privita de altii - insa nu imi pasa, caci in adevarata mea lume nu mai poate patrunde nimeni propriu-zis. Doar cine vreau eu, atunci cand vreau eu. Pentru ca si eu sunt un mic Dumnezeu si-mi fac lumea sa se comporte dupa propriile mele reguli.