Orbire

Ma vezi zambind si crezi cumva
Ca lumea mea este perfecta,
Ca am atins din cer o stea
Si-acum imi e marioneta?

Tu crezi ca daca pot sa rad
E pentru ca sunt fericita
Si nu pot sa maschez un gand
Care tristetea imi incita?

Tu ma privesi si vezi lumina
Si judeci ce-i pe dinafara.
Insa nu sunt defapt senina
Fiindca durerea ma doboara.

Ma spulbera incet si sigur
Faptul ca esti atat de orb,
Ca-n lumea mea tu esti cel singur
Si doar privirea ta o sorb.

Ma amagesti si te retragi.
Tu crezi ca tu esti suferind
Dar nici nu stii ce poti sa faci;
Nu vrei sa ma auzi gandind.

Si poate e fara vointa,
Sau pur si simplu tu ignori
Ce-ndura aici a mea fiinta.
Cand te privesc ma trec fiori...

Mda, cam siropoasa sau..melancolica. Dar cred ca toti ati trecut prin stadiul asta. Toti ati fost indragostiti. Eu pot sa declar cu mandrie ca am trecut peste persoana pentru care am scris poezia. Pentru ca, probail ca daca nu as fi facut-o, nu as fi avut taria sa o public. Cred ca morala e ca nu trebuie sa-ti fie rusine de ceea ce simti, si daca tu consideri ca nu e bine ceea ce faci, incearca sa te indepartezi sufleteste de persoana respectiva. :D