Ambrozie

Si de cand ti-am zarit privirea
Ascunsa de lumina si de lume
Si am citit si nemurirea
Pierduta-n ochii tai, fara de urme
De lacrimi, dor, dezamagire
Ci plini de o scanteie arzatoare
Ce a cuprins tot sufletul din mine
Si i-a dat foc fara sa se-nfioare,
De-atunci cunosc ce-nseamna sa doresti
Sa vrei sa ai, sa stii ca nu se poate
Dar tot sa-ncerci s-obtii ceea ce vrei,
Sa simti ca poti sa fii fara de moarte.
De ce? E simplu. Nu esti om.
Esti mult mai mult decat lasi sa se vada,
Esti cel ce-mi tulbura si visele in somn.
Ai acel drog care ma face-ntreaga.
Tu esti persoana de care si zeii au nevoie,
Fara de care nu pot sa fiu bine
Caci ai nectarul ce ma tine-n viata,
Tu ai ambrozia ce imi curge prin vine.