Lumea mea

Iubesc lumea. Iubesc natura si toata viata care ma inconjoara. Iubesc culorile, dar mai ales nonculorile. Iubesc tot ce vad...tot ce vad cu ochii inchisi.
Urasc realitatea in cea mai mare parte si imi iubesc propria lume. Lumea pe care mi-am creat-o singura, exact dupa bunul meu plac. In lumea mea totul e perfect si controlat de mine.
Copiii autisti sunt considerati bolnavi si se incearca sa fie tratati. Eu consider ca este cea mai mare prostie posibila. De ce? Foarte simplu.
Din punctul meu de vedere copiii autisti sunt niste persoane cu o minte atat de stralucita incat reusesc sa ignore aproape complet lumea noastra si sa traiasca in realitatea proprie. Niste genii. Si pe buna dreptate le dau titlul de genii, pentru ca asa-zisii savanti, oamenii de stiinta si nu numai, au observat ca acesti copii au niste calitati deosebite. Trist e ca nu prea la pot impartasi cu restul lumii.
Dar de ce? Cand pot sa faca ce le place acolo, in micul lor univers? De ce trebuie sa ne pese de felul in care aratam si de modul in care ne percep ceilalti? Ei bine, eu cred ca persoanele cu autism se nasc cu inteligenta asta care ii face pur si simplu sa ii ignore pe ceilalti, sa-si traiasca viata dupa propriile reguli.
Dar trecand peste acesti oameni "cu probleme", revin la propria mea lume. Lumea in care evadez mereu cateva ore pe zi. In ultimul timp am observat ca daca dorm ziua, in vis chiar imi pot cladi lumea imaginara si astfel devine mult mai veridica.
Am invatat sa evadez si prin intermediul cartilor, asa cum multi o fac deja. Incep sa citesc, adorm, iar in vis continui povestea pe care am inceput-o pe paginile tiparite.
In mintea mea se zbat prea multe idei. Idei care vor sa prinda viata, iar eu le dau ascultare si le pun pe hartie, sperand ca peste ceva timp si altii vor evada intr-una sin lumile create de mine.
Uneori ma intreb cine a creat lumea asta. Dupa regulile cui jucam. Si nu sunt prima pe care o framanta acest gand. Filosofii s-au chinuit secole intregi sa afle raspunsul la aceste intrebari si nu au reusit.
Dumnezeu?! Daca trec la capitolul religie sigur nu pot sa ma rezum doar la cateva pagini, asa ca mai bine ma opresc inainte de a incepe.
E mai usor sa inghitim pastila asta cu religia decat sa ne batem capul cu lucruri mai complicate. Nu sunt singura care nu crede in balivernele spuse despre Dumnezeu. Trist este ca suntem educati de mici sa credem in aceasta mistica entitate si unii chiar nu pot realiza neadevarul din spatele acestei povesti si implicit nu ajuta la sapaturile care trebuiesc facute pentru descoperirea adevarului.
Si cum ziceam. Daca un autor poate sa fie un mic Dumnezeu si sa creeze o lume in care sa fie capabili sa patrunda si altii, atunci cine este acest autor suprem in povestea caruia traim toti?
Ma mai gandeam ca poate problemele astea cu vederea pe care le am, minore de altfel pe langa cele avute de alti oameni, mi-au fost date cu un scop.
poate ca daca nu as mai purta ochelarii as putea sa vad lumea exact asa cum mi-a fost dat sa o vad. Perfecta.  Fara detalii, detalii care ii provoaca imperfectiuni.  As vedea-o incompleta, lasandu-mi loc de imaginatie, putand sa completez ce nu imi convine, adaugand de la mine detaliile care sa o faca mai placuta.
Dar daca nu fac asta, macar lumea mea sa fie mai placuta, poate ciudata - privita de altii - insa nu imi pasa, caci in adevarata mea lume nu mai poate patrunde nimeni propriu-zis. Doar cine vreau eu, atunci cand vreau eu. Pentru ca si eu sunt un mic Dumnezeu si-mi fac lumea sa se comporte dupa propriile mele reguli.

Ce e dragostea-> Pentru Luci

Acum 2 ani am fost intrebata de felul in care percep eu dragostea. La momentul respectiv am spus ca dragostea este de diferite feluri: dragoste de mama, dragoste de tara, dragoste de obiecte...  am spus ca dragostea este un sentiment mic, care poarta pe umeri o intreaga lume. Sentiment fara de care nu ar mai exista convietuire. Am spus asta cu inocenta de copil, iar dragostea pentru partenerul de viata nu a fost prima care mi-a venit in minte. (ca sa nu mai zic si eu de copilele de 11-12 ani care au la statusuri si la descrieri "te iubesc, mor fara tine", ceea ce mi se pare o prostie, eu nici la 15 ani nu am reusit inca sa descopar dragostea de genul asta)
Cum vad eu dragostea acum? Cred ca cel mai potrivit termen este cel de "gaura neagra". Odata ce  te-a cuprins, nu mai ai sanse sa iesi. Si daca o faci, nu mai esti viu, sau intreg... sau in universul tau, cel pe care ti-l aminteai inainte.
Ma uimeste cat de repede si cu cata usurinta isi zic cuplurile, cam dupa o saptamana de relatie "te iubesc". Atunci clar, e ceva putred la mijloc. I mean, cum poti fi sigur dupa atat de putin timp ca persoana cu care esti este cea in fata careia iti poti deschide sufletul, cea pe care o poti lasa sa te vada asa cum esti: gol, fara masti, cu toate partile tale rele si cu toate slabiciunile tale. Si bineinteles, ori esti prost si chiar te expui in fata strainului -caci practic asta e- ,ori minti cu nerusinare, spunand cele doua cuvinte ca si cand ar fi comanda pe care o dai la restaurant.
Concluzia la care am ajuns e ca majoritatea adolescentilor din ziua de astazi trateaza "iubirea" cu mare superficialitate. Ei nu mai asteapta sentimentul, ci pur si simplu experienta fizica.

Sfarsitul

Flacari negre-ti ard privirea
Mirosi a moarte si a scrum
Pasesti cu gratie prin fum
Si sorbi de pe-al meu chip uimirea.

Apropierea ma-nspaimanta
Si simt cum frunzele uscate
Ma inconjor, ma dau in spate,
Iar incruntarea-ti ma framanta.

Degetele-ti lungi sunt arse
Intinse mult, spre a mea fata
Incep sa-ti simt suflul de gheata
Prin narile de viata stoarse.

Imi plec genele ultima oara
Cu chipul tau ramas in minte;
Te las sa ma domini, cuminte
Stiu ca nu vreau, o sa ma doara.

It fucking hurts

Nu mai vreau sa simt nimic. Viata ar fi mult mai usoara fara sentimente. M-as putea detasa de tot ce inseamna lume si m-as retrage undeva unde sa fiu singura. Doar eu cu mine. Si sa nu imi pese de asta, sa nu mai simt nevoia cuiva care sa imi fie aproape.
Am crezut ca e imposibil sa mai devin dependenta de cineva. Am crezut ca sunt destul de desteapta incat sa ma desprind la timp, dar n-am fost.
Si sunt constienta ca nu pot continua asa, sunt constienta ca nu se va intampla niciodata ceea ce imi doresc. Si totusi continui sa imi imaginez cum ar fi daca... Daca i-as patrunde si eu in inima unei persoane, asa cum a facut acest cineva cu mine. E cumplit.
Oricat as incerca sa ma mint ca durerea e facuta din fiori placuti, nu pot.
De ce din nou? De ce acum? De ce el? E o lume plina de "de ce"-uri fara raspuns.
Oare daca acea persoana ar sti ce inseamna pentru mine mi-ar raspunde cu aceeasi moneda? Poate ca da, dar cel mai probabil nu. Caci asta e talentul meu, sa ii aleg pe cei mai dificili. Sa imi provoc cat mai multa suferinta.
Si inca o data: De ce trebuie sa am sentimente, daca ele ma distrug din interior?

"UTV aduce rock-ul in mainstream-ul din Romania" <-Die, motherfuckers

Pe la inceputul vacantei butonam telecomanda si intamplator am nimerit emisiunea de pe UTV numita "All Rock". Initial am sarit in sus de bucurie, insa nu dupa mult timp am inceput sa imi pun niste intrebari.
In primul rand rock-ul lor din saptamana aia se rezuma la RHCP, Linkin Park, 30 Seconds to Mars si Paramore. Trupe pe care, din pacate, au inceput sa le cunoasca toate toapele. Insa ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul ca au macelarit pur si simplu mai multe melodii awesome. De exemplu, din "The last resort"-ul de la Tata Gandac (toate drepturile asupra numelui romanizat revenindu-i lui Alex) au taiat cam jumatate, cenzurand cuvinte ca "bleed" sau "die". WTF?!
Acum ceva timp niste... niciodatanuplecdeacasanedatacuruj sau rockeriisuntnaspasimirosurat cantau gesticuland nervos din manutele lor date cu oja neon "pain" de la Three Days Grace. In primele secunde am ramas socata, apoi am simtit o incontrolabila nevoie de a le astupa gurile cu iPhone-urile lor decorate cu strasuri.
Ma gandesc ca ele, ca si mine, au dat intamplator luni seara pe UTV si au auzit melodiile astea "zgomotoase cantate de baieti machiati cu negru si cu parul lung zbarlit" (citat original-Strabunica Stana) si li s-au parut interesante.
Mai nou, dupa cum nu numai eu am observat, toate tarfele se fac rockerite din 2 motive: e fashion acum (Mini Raluca spunea ca magazinele din mall-uri au inceput sa aduca tricouri cu cranii pe culori de cacat, sau cu diferite trupe rock celebre si fiindca sunt "draguuu" dragele noastre pitipoance le achizitioneaza fara sa clipeasca din genele lor false, punandu-le in dulap langa rochitele lor mulate de club) si in al doilea rand, acum cocalarii nu mai sunt interesanti, ca doar le-au tras-o la toti si vor sa atraga dupa cum a spus Ada "tipi rockeri buni pletosi" , cum altfel decat pretinzand ca si ele sunt mari rockerite de cand lumea. Cel mai dureros e ca in telefoanele lor, in playlist-uri manjite si uzate de Rihanna si Christian D. zac acum neascultate melodii ale scumpelor noastre Nirvana, Guns n'Roses, Papa Roach, Metallica si asa mai departe.
Eu una, in scoala generala, daca deschideam gura si spuneam ca ascult rock eram marginalizata de intreg colectivul. Nu mai exista nici macar un rocker micut in scoala aia din maretul Murfatlar. Si ma intreb daca rockeritele astea care apar acum ca ciupercile dupa ploaie s-au aflat in situatia mea. Caci daca e asa, toate scuzele cuvenite. Eu insa tot cred mai mult in prima mea teorie.